Aseara am adormit imediat ce m-am pus in pat si asta se intampla pe la ora 12.Dimineata m-am trezit speriata si cu teama ca era realitate ceea ce visasem.Demult n-am mai avut parte de vise cu demoni si ciudati, care alearga dupa mine sa-mi faca ceva.As fi vrut sa spun ca de ieri, dar ce pacat ca au trecut anii pe repede inainte.

Si incercand sa revin cu picioarele pe pamant m-am intristat si mai tare. Si nu spun asta pentru ca am vreun regret, dar  m-a apucat dorul de ceva cu care nu o  sa ma mai vad niciodata: cu copilaria mea, cu gandurile, infatisarea, dorinta, pofta de mancare, de joaca, cu competitia, si cu dragostea.Vorbesc de parca ar fi prea mult la varsta mea, dar sunt o fire melancolica si traiesc cu amintiri.Imi doresc sa am un suflet tanar pentru totdeauna, iar atunci cand voi imbatrani sper ca nepotii mei sa aiba baza in mine chiar si atunci cand vor avea nevoie de un jucator de fotbal in echipa sau macar de un portar la fel de bun ca atunci, stiti voi cand.Sa se bucure ca exist in vietile lor si ca nu sunt un om care a venit si o sa plece candva.Imi place sa cred ca traiesc in prezent cu trecutul meu si cu o parte din incertul viitor.Si acum ca sunt mare? si responsabilitatile sunt  mai mari.Asta era vorba mamei mele, o vorba inteleapta dealtfel.Cum as putea s-o uit vreodata?Cand ea-mi spunea si eu nici n-auzeam.

Am invatat sa cred  in mine  si in dorintele mele.Sa cred in amintiri care imi tin memoria vie si in oamenii care mi-au facut viata mai frumoasa inca de la inceput.Si asta e realitate, nu e visul pe care l-am avut aseara.

De asta iubesc viata.