A trecut ceva timp de la ultima postare, iar astazi intorcandu-ma de la concertul din Alesd m-am gandit sa scriu pe blog pentru ca simteam nevoia de a mai povesti ceva.

Perioada aceasta a fost usor aglomerata si mi-am facut timp intr-una din zilele trecute sa-mi vizitez parintii. Timpul a fost limitat ca de fiecare data, din cauza programului meu incarcat, dar bucuria a fost foarte mare. La intoarcere spre masina am avut deosebita placere de a o revedea pe doamna invatatoare, Dana Ilea. A fost un moment special care “a inghitit” toata graba cu care faceam lucrurile pana atunci. Dintr-o data m-am linistit si am inceput sa plang, cand am realizat ca ceea ce sunt eu acum se datoreaza in mare parte ei.

Am fost intaia generatie si cred ca una de succes pentru dansa. O priveam in ochi si imi aduceam aminte de emotiile primelor litere ale abecedarului si de zornaiala bilelor de lemn ale socotitoarei. Mi-a cuprins fata cu mainile,  care ma conduceau mai mereu spre iesirea din scoala, apoi m-au intrecut emotiile, lacrimile au cedat si am imbratisat-o atat cat mi-a lipsit, unsprezece ani.

A ales sa indrume mai departe romanii din Spania, pentru ca Romania nu stie sa isi pastreze valorile. Mi-a spus ca  e mandra de mine, ca realizarile noastre o fac sa se simta mai aproape de casa ei, si de scoala care i-a dat respectul sacru.

Nu ma mai satur sa vorbesc despre doamna invatatoare, de al doilea parinte, dupa mama si tata, despre maestrul care mi-a deschis dintaiul drum intru cunoastere.

Iti multumesc Doamna ca m-ai educat sa-nvat de la ceilalti, sa nu uit vreodata cine sunt si ce rost am eu in viata.

Va las acum pentru ca s-a facut tarziu, dar va las in compania fetei care m-a cucerit si care ma duce cu gandul la visele mele de mic copil…

Connie Talbot  <Over the rainbow>