AnyaBlog.ro

 sa fii sanatos. Mi-am dat seama ca  totul se schimba atunci cand o gripa nenorocita ” te condamna”  la pat vreo doua saptamani, timp in care nu prea poti face nimic. Am stat acolo zgribulita din cauza febrei, ragusita si nervoasa ca tocmai mie mi s-a putut intampla. Ehhh, dar cand spunea mama sa nu umblu dezbracata si sa nu beau apa rece? Cine ar fi luat in serios vreodata vorbele astea? Mi se pareau toate la fel, credeam ca toate  mamele au un discurs primit la botez, discurs care sa ne convinga pe noi copiii sa devenim mai atenti , mai precauti si mai cuminti. Nici vorba in cazul meu, mai ales ca incapatanarea a facut parte din viata mea inca de la inceput.

  Acum ma simt mai bine, dar tratamentul a fost puternic si de durata. Durerea cea mai mare a fost in mintea si inima mea cand observam ca ragusisem si nu puteam sa vorbesc, ba dimpotriva am primit interdictie de la medicul de familie de a mai vorbi cinci zile. Acum a trecut, dar realizez ca o banala raceala te doboara si nu mai reusesti sa faci ceva din tot ce ti-ai propus. Zilele s-au scurs greu si parca am pierdut lucruri si momente foarte importante din viata. E sanatatea nostra si nici macar nu ne dam seama ca atunci cand o avem trebuie sa o pretuim. Cand esti bolnav devii neputincios, iar cel de langa tine care crede ca te intelege defapt e cel care te compatimeste. Macar te bucuri in acele momente ca e cineva care iti face un ceai cald, te iubeste si iti spune si glume bune.

Viata noastra este  scurta si ar trebui sa fim veseli si zambitori tocmai pentru a o prelungi. Cred ca o viata pozitiva si activa poate fi rezultatul unei vieti sanatoase si de durata.

M-as bucura sa avem mai multa grija de noi insine si de cei din jurul nostru. V-am pregatit o melodie care pe mine ma relaxeaza in zilele mai dificile. Enjoy:

        Astazi am decis sa merg la plaja, intr-un loc superb,  in Germania. Am ajuns aici acum trei zile si mi-am propus sa ma relaxez si sa petrec timpul intr-o tara frumoasa si ordonata. Mi-a placut la nebunie sa petrec ore in sir pe strazi, asa hai hui ca un hoinar. Nuernbergul este unul din orasele mele preferate si asta datorita oamenilor calzi  si strazilor care respira inca istoria grea. M-am simtit foarte bine la strandul care te primea cu palmieri si nisip fin, de parca as fi fost in Dominicana. Cu oameni dragi si zambete pline am savurat o zi intreaga.

  Mi-as dori ca in toata viata asta sa vizitez cat mai multe locuri frumoase si sa zambesc in fiecare zi pentru ca ma trezesc si pentru ca ma pot bucura de ce ne-a lasat Dumnezeu. Fiecare zi e unica si trebuie traita din  plin.

  Asa imi traiesc eu viata, si o iubesc…

De ce avem o tara atat de frumoasa,  dar drumuri fara asfalt?

Zilnic observ cum informatia mincinoasa curge la tv cu scopul de a cumpara mintile oamenilor simpli care traiesc cu speranta ca cineva o sa schimbe greul, ca acel cinceva o sa salveze tara asta de furaciosi si incompetenti.Am colindat tara-n lung si-n lat atat in copilarie cat si la concerte si am observat ca si acum ca si atunci lucrurile stau la fel, poate cu o mica imbunatatire.

Pai ce-am facut noi in acesti 20 de ani???Cat s-a furat in tara asta de noi, nici acum nu avem asfalt?! Ce valoare  avem noi? Cineva a lasat lucruri frumoase pe pamant, iar noi cred ca avem rolul de   ingrijitori ai  acestui loc mirific;  dar ma–ntreb aiurea: nu e pacat sa stam si sa asteptam  sa cada din cer  autostrazi?  impozite mai mici si mai putine? sau asteptam pe cinceva care chiar are creier si motivatie de a face ceva pentru semenii lui, alta motivatia decat cea  existenta acum, banul.

Am ajuns la concluzia ca toti aceia care stau in fruntea piramidei ori sunt prosti, ori sunt cei mai buni actori, iar noi suntem doar un public ametit de atata amar de vorba.As vrea sa inteleg povestea asta dupa ’89 incoace despre oameni si minciuni, dar pur si simplu nu pot.Poate ma ajuta cineva sa vad eu lucrurile altfel decat sunt?sa cred ca putem sa schimbam ceva si fara cei care promit si nu se tin de cuvant.

Suntem tineri si ne pasa dar ma tem ca nu suntem suficient de multi ca sa putem schimba ceva.

Avem un viitor care ar putea straluci candva…

Si nu pentru ca e o moda  sa ai blog ci pur si simplu ca mi-am dorit sa scriu despre mine si despre tot ce cred ca merita cu adevarat.Ma tot gandesc ca inceputul intodeauna a fost  greu pentru mine dar cred cu tarie ca e fermecat.

Aseara am adormit imediat ce m-am pus in pat si asta se intampla pe la ora 12.Dimineata m-am trezit speriata si cu teama ca era realitate ceea ce visasem.Demult n-am mai avut parte de vise cu demoni si ciudati, care alearga dupa mine sa-mi faca ceva.As fi vrut sa spun ca de ieri, dar ce pacat ca au trecut anii pe repede inainte.

Si incercand sa revin cu picioarele pe pamant m-am intristat si mai tare. Si nu spun asta pentru ca am vreun regret, dar  m-a apucat dorul de ceva cu care nu o  sa ma mai vad niciodata: cu copilaria mea, cu gandurile, infatisarea, dorinta, pofta de mancare, de joaca, cu competitia, si cu dragostea.Vorbesc de parca ar fi prea mult la varsta mea, dar sunt o fire melancolica si traiesc cu amintiri.Imi doresc sa am un suflet tanar pentru totdeauna, iar atunci cand voi imbatrani sper ca nepotii mei sa aiba baza in mine chiar si atunci cand vor avea nevoie de un jucator de fotbal in echipa sau macar de un portar la fel de bun ca atunci, stiti voi cand.Sa se bucure ca exist in vietile lor si ca nu sunt un om care a venit si o sa plece candva.Imi place sa cred ca traiesc in prezent cu trecutul meu si cu o parte din incertul viitor.Si acum ca sunt mare? si responsabilitatile sunt  mai mari.Asta era vorba mamei mele, o vorba inteleapta dealtfel.Cum as putea s-o uit vreodata?Cand ea-mi spunea si eu nici n-auzeam.

Am invatat sa cred  in mine  si in dorintele mele.Sa cred in amintiri care imi tin memoria vie si in oamenii care mi-au facut viata mai frumoasa inca de la inceput.Si asta e realitate, nu e visul pe care l-am avut aseara.

De asta iubesc viata.